SPECTACOLEBILETE, PROGRAM & CONTACTMINI COQUETTEVulpea si corbulPraslea cel Voinic si merele de aurNOUTĂȚI & ȘTIRIDespre noi
(c)2014
teatrul coquette n ou.jpg coquette
 Teatrul Coquette este  înfiinţat în martie 2015 de către Ruxandra Bălașu și Ingrid Bonța , al cărei scop este crearea și promovarea de spectacole de teatru, educație non-formală prin acte culturale și cursuri, susținerea si promovarea artiștilor emergenți, independenți și nu numai. 
 O altă misiune importantă e implicarea socială prin cultură. Prin parteneriatele sale (Centrul Național de Cultură a Romilor,  Direcția Generala de Asistența Socială și Protecție a Copilului Sectorul 4 și D.G. A. S. P. C. Popești – Leordeni), Teatrul Coquette urmărește promovarea culturii și a valorilor sale (artiști tineri sau consacrați) și îmbunătăţirea calității vieții consumatorilor de cultură prin conceperea și organizarea de spectacole profesioniste și autentice.
Printre acțiunile solicitantului se regăsesc activități de producție, organizare și promovare de spectacole, concerte, lansări de carte, expoziții și altele, organizarea și desfășurarea unor activități de formare și educație cultural-artistică, activități de educație culturală.
Între 2016 și până la începutul pandemiei din 2020, Teatrul Coquette desfășoară parteneriate artistice cu reprezentanții culturii minorităților naționale prin Institutul Maghiar Balaszi, JCC – Jewish Cultural Centre și Centrul Național de Cultură a Rromilor – Romano Kher, Goethe Institut etc.
În mai 2022 – Teatrul Coquette desfășoară, în parteneriat cu Goethe Institut, o serie de spectacole pentru copii în limba germană, dedicate copiilor vorbitori de germană din Mun. Sibiu și din împrejurimi.
Teatrul Coquette a făcut parte încă de la înființare din Asociația Teatrelor Independente și a fost partener al Festivalului Național de Teatru Independent, găzduind spectacole și fiind parte activă a organizării edițiilor trecute (2015 – 2018). De la înființare până în prezent a susținut  stagiuni anuale constante, cu o medie de 5 (cinci) reprezentații pe săptămână, dedicate atât publicului adult, dar și copiilor.
În perioada pandemiei (2020 – 2021), Teatrul Coquette difuzează online, cu bilet, o parte dintre producțiile sale, având în vedere, în mod special, publicul de peste hotare. Spectacolele online au fost vizionate de cca 700 de spectatori unici din Europa, America de Nord și Asia.

Ce am realizat până acum? CV-ul nostru:

2016 – Teatrul Coquette realizează prima sa deplasare în afara granițelor – turneul dedicat românilor din Germania, noiembrie 2016, cu spectacolele Valsul Hazardului, regia Ingrid Bonța și spectacolul pentru copii, Prințesa și bobul de mazăre, după H. C. Andersen, jucate la München, Heidelberg și Stuttgart.
2016 – invitație la Festivalul de Teatru Nova Drama, Shumen, Bulgaria, unde câștigă Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol Străin – Colonelul și Păsările, de Hristo Boicev, regia Ingrid Bonța
2016 – participare, cu sprijinul ICR, la Festivalul Internațional de Teatru FESTIS, Chișinău, Moldova, cu spectacolul Moștenirea, de Lucia Verona. În distribuție: Olga Delia Mateescu
2017 – Teatrul Coquette, prin sprijinul ICR, devine prima trupă de teatru din România care participă la cel mai vast festival de teatru din Asia – India Great Theatre Festival (Bharat Rang Mahotsav). Au avut loc trei reprezentații cu Colonelul și păsările, de Hristo Boicev, regia Ingrid Bonța, în trei localități diferite – Delhi, Kurukshetra și Agartala.
2018 - participare la DIAF (Delhi International Art Festival) cu sprijinul Ambasadei României în Republica India, reprezentată de Excelența Sa Ambasador Radu- Octavian Dobre în Delhi, India cu spectacolul Nopțile Barbare ( după 1001 de Nopți), regia Ingrid Bonța, festival în cadrul căruia au avut loc 2 reprezentații
2019 – participare la India Great Theatre Festival (Bharat Rang Mahotsav) cu spectacolul Nopțile Barbare ( după 1001 de Nopți), regia Ingrid Bonța. Au loc două reprezentații în cadrul festivalului (New Delhi, Rajkot) și încă una la Camera de Comerț Româno – Indiană din Delhi, prin colaborarea cu Ambasada României în Republica India, reprezentată de Excelența Sa Ambasador Radu - Octavian Dobre.
2019 – spectacolul Teatrului Coquette, Ursul, de A. P. Cehov, regia Ruxandra Bălașu, cu Marius Bodochi, Ruxandra Bălașu, Gabriel Costan, este preluat de Teatrul Național de Televiziune și difuzat pe canalele TVR Internațional din mai 2020 până în prezent.
2023 - Participare la Saint Muse International Theatre Festival, Ulanbataar, Mongolia, u spectacolul Nopțile Barbare ( după 1001 de Nopți), regia Ingrid Bonța, cu spriinul ICR și UNITER. La festivalul organizat de International Theatre Festival, actrița Ruxandra Bălașu primește premiul pentru cea mai bună actriță pentru rolul Șeherezadei.

Dintre proiectele cu finanțare publică amintim:
2018 – producția spectacolului Îngerul pantofior, de Giovanna Zoboli, regia Ștefania Maftei, co-finanțat de UNITER
2022 & 2023 - Turneu de teatru pentru românii din Spania - o punte între culturi și generații,  finanțat prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
2022 – Sesiuni creative – (re)apropiere de limba română prin mijloace teatrale, finanțat de Ministerul Culturii
2023 – Rădăcini urbane –Legenda Dâmboviței, proiect multi-disciplinar, finanțat de AFCN
2024 - producția spectacolului Frida: Viva la vida!, regia Ruxandra Bălașu, în premieră pe țară, co-finanțat de UNITER